Într-o decizie care a provocat un adevărat cutremur în sistemul de sănătate din România, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au hotărât că stabilirea nivelului de salarizare a personalului tehnic, economic și socio-administrativ din spitalele publice finanțate integral din venituri proprii, care sunt subordonate Ministerului Sănătății (MS), este de competența autorității centrale, nu a unităților medicale în sine. Această hotărâre a generat o reacție puternică în rândul cadrelor medicale, fiind considerată o schimbare majoră care va avea un impact semnificativ asupra sistemului de sănătate din țară.
Decizia judecătorilor a venit în urma unui litigiu între autoritățile locale și Ministerul Sănătății cu privire la modul în care sunt stabilite salariile personalului non-medical din spitalele publice finanțate integral din venituri proprii. Până în prezent, aceste unități medicale aveau autonomie în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare și stabilirea nivelului salarial al angajaților lor. Cu toate acestea, ÎCCJ a decis că MS are competența exclusivă de a stabili nivelul salariilor pentru personalul tehnic, economic și socio-administrativ din aceste spitale, schimbând astfel echilibrul puterii în sistemul de sănătate.
Reacțiile la această decizie au fost imediate și puternice. Cadrele medicale au exprimat îngrijorare că această schimbare ar putea duce la o centralizare excesivă a puterii în sistemul de sănătate și la o posibilă reducere a autonomiei spitalelor locale. De asemenea, s-a ridicat problema posibilelor efecte asupra calității serviciilor medicale și a motivării personalului non-medical, care ar putea fi afectat de această decizie.
Pe de altă parte, susținătorii hotărârii ÎCCJ au argumentat că centralizarea în ceea ce privește salarizarea personalului din spitale ar putea duce la o mai mare eficiență în gestionarea resurselor financiare și la o distribuire mai echitabilă a fondurilor destinate sistemului de sănătate. Ei au subliniat, de asemenea, că este important să existe un cadru unitar de reglementare pentru salarizarea personalului din domeniul medical, pentru a asigura transparența și echitatea în acest proces.
Această decizie a ÎCCJ vine într-un context în care sistemul de sănătate din România se confruntă cu numeroase provocări, precum subfinanțarea, lipsa de personal calificat și infrastructura precară. Schimbările în modul de stabilire a salariilor pentru personalul din spitalele publice ar putea aduce atât beneficii, cât și dificultăți, iar impactul lor asupra calității serviciilor medicale rămâne de văzut.
În concluzie, decizia judecătorilor de la ÎCCJ privind stabilirea nivelului de salarizare a personalului non-medical din spitalele publice finanțate integral din venituri proprii, subordonate MS, a provocat un val de reacții și controverse în sistemul de sănătate din România. Impactul acestei hotărâri asupra calității serviciilor medicale și asupra autonomiei spitalelor locale rămâne un subiect de dezbatere intensă în rândul cadrelor medicale și al autorităților implicate.